Am creeat prima identitate grafică în anul 1992 (odată cu admiterea în Academia de Arte), iar în cei 14 ani care au trecut de atunci unele din lucrările mele în domeniul designului grafic au ajuns să intre nu numai în cărţi de design, dar mai ales în viaţa de zi cu zi a multor români: identitatea Connex, Flanco sau Domo, pentru a pomeni doar câteva. Am coordonat creaţia sau am muncit la implementarea identităţilor Astral, Europharm, Credisson, TVR şi a multor, multor altora, activând atât pe piaţa din ţară cât şi pe cea din Singapore. Am fondat compania de consultanţă de brand şi design Brandient şi am luat premii naţionale şi internaţionale pentru art direction şi design. Am făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale care au judecat competiţii de design. Am scris articole în presă şi am militat în faţa comunităţii de business pentru dezvoltarea designului în România.

Cred că cele de mai sus mă legitimează ca designer profesionist, şi unul dintre cei respectaţi chiar, îmi place să cred. Şi mai cred că nu trebuie ca nici eu şi nici colegii mei de profesie să cerem voie birocraţilor ascunşi după ghişeele SDPR-ului ( Societatea Designerilor Profesionişti din România n.r.) pentru a practica această meserie.

Am să notez în continuare de ce, în opinia mea, proiectul legislativ numit "Lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de designer" este toxic pentru dezvoltarea industriei designului şi a comunităţii profesionale a designerilor din România:

- Iniţiativa legislativă permite unei asociaţii profesionale să se auto-numească în poziţia de autoritate unică în domeniul designului, sufocând astfel, prin monopol, apariţia oricărei alte organizaţii profesionale. În ţările cu tradiţie există mai multe organizaţii profesionale în design, care luptă să-şi atragă membri-iar nu monopolul ci competiţia este singura opţiune sănătoasă.

- Legea ar presupune obligaţia pentru practicianul într-ale designului de a se înscrie în SDPR, încălcându-i-se astfel dreptul la libera asociere: un profesionist trebuie să aibă libertatea de a alege dacă şi în ce asociaţie sau uniune doreşte să se înscrie. Legea prevede că acei designeri care optează să nu se alinieze acestei organizaţii unice să fie sever discriminaţi pe piaţa muncii sau chiar urmăriţi penal. Organizaţiile unice şi obligativitatea înscrierii în ele sunt o practică de care credeam că am scăpat acum 16 ani.

- Proiectul legislativ încearcă să imprime majorităţii voinţa unei asociaţii minuscule, cu câteva zeci de membri-în timp ce petiţia de protest de la http://www.petitiononline.com/sdprabuz/ (pe care vă invit să o semnaţi) a adunat deja peste 900 de semnături, dintre care mai bine de jumătate aparţin designerilor şi chiar câtorva legende ale designului internaţional.

- Iniţiativa legislativă este concepută împotriva designerilor din alte specializări decât designul industrial. Profesiile subminate prin inadecvarea acestei legi sunt cele de grafic designer (identity designer, web designer, motion graphics artist, 3D artist, commercial artist/illustrator etc), cele din publicitate (art director dar şi creative director), environmental designer (retail designers şi designeri de amenajări interioare) sau fashion designer, dar nu numai.

- Prin regularizare şi control poliţienesc această iniţiativa legislativă sugrumă în faşă o industrie a designului care încearcă să se nască, exact când aceasta ar avea mai multă nevoie de deschidere şi de consolidarea mecanismelor descentralizate ale aconomiei de piaţă şi a competiţiei.
Mergând mai departe încâ, legea împiedică activ creşterea pieţei de muncă în industria designului asumând în mod eronat ca facultăţile de design pot pune pe piaţă o cantitate suficientă de profesionişti. Realitatea pieţei demonstrează falsitatea acestei prezumţii, cunoscut fiind faptul că, în buna parte, industria se bazează în stadiul ei actual pe designeri autodidacţi (gândiţi-vă pentru o clipă câţi dintre art directori au studii de design, sau câţi web designeri). Şcolile de design sunt prea puţine, afectate cronic de lipsa fondurilor şi încă departe de reformă dorită pentru a putea face faţă nevoilor pieţei. Micşorând piaţa "designului profesionist" la suma absolvenţilor de design face ca această industrie să devină mai slabă şi mai puţin productivă decât este în clipa de faţă.

- Proiectul de lege introduce mecanismele birocratice: cereri, comisii, şedinţe şi aprobări într-un domeniu sănătos, lipsit până acum de această plagă. Instituirea birocraţiei nu numai că deschide calea către incompetenţă şi corupţie (unde-i birocraţie înfloresc şpăgile) dar este un gigantic pas în spate.

- Iniţiativa de legiferare dublează pe alocuri legea drepturilor de autor, cea care protejează cu adevărat interesele designerilor. Legea instituie mecanisme paralele cu OSIM, complicând procese şi proceduri care în sfârşit ajunseseră să funcţioneze decent. Adică alţi paşi înapoi.

- Proiectul de lege se bazează pe practicile Societăţii Designerilor Profesionişti din România, societate a cărei fundament deontologic este inexistent sau indisponibil publicului - astfel guideline-urile etice care să adreseze problemele reale ale designului ca business ("concursurile" de design, free pitches şi spec work, civilitatea de breaslă, reguli etice pentru achiziţia proiectelor şi relaţia cu clientul etc) lipsesc cu desăvârşire.

- Proiectul de lege lasă însă să se întrevadă agenda celor care o propun în legătură cu o eventuală acaparare a proiectelor pe banii statului: "În situaţiile în care se folosesc bani publici sau beneficiarul este o instituţie a statului, proiectul trebuie să fie întocmit de designeri cu drept de semnătură" şi "În cazul licitaţiilor şi al concursurilor de soluţii în domeniul designului, cel puţin o treime din numărul membrilor comisiei de evaluare sau ai juriului trebuie să fie designeri cu drept de semnătură, dintre care un reprezentant al SDPR şi un reprezentant al unei instituţii de învăţământ superior de design acreditate de statul român." Trecutul domnului Ghilduş este cunoscut, nu mai comentez.

- Într-o etapă istorică în care vorbim de deschidere şi integrare europeană această lege pune bazele unui nou izolaţionism, eliminând practic din competiţie designerii şi companiile internaţionale prin obligativitatea hilară ca orice designer sau companie străina de design să se înscrie temporar în SDPR pentru a putea activa pe piaţa românească.

Cred că, din cauza punctelor înşiruite mai sus (şi nu numai) legea este toxică şi trebuie respinsă în întregime, fără a fi negociată şi fără a fi "peticita" pe ici pe colo. Chem designerii să se opună nu numai acesteia, dar oricărei încercări de a regulariza şi de a monopoliza piaţa noastră.

Cristian "Kit" Paul
Designer, Creative Director, Brandient.

Un articol ingrijit de Iulian Toma.